Alexandru Nazare

O intrebare de o legitimitate incontestabila, pentru care trebuie sa multumesc blogului La Coltu’ Strazii. O sa incerc sa structurez raspunsul astfel incat sa raspund la intrebarea cu pricina, cat si sa fac cateva observatii la post-ul domnului Voicu.

Ce cauta Nazare in politica?

Mai intai va invit la un periplu in timp in urma caruia sa vedem ce cauta Nazare in politica. Acum zece ani aveam o mare dilema, ca orice adolescent, despre ce fel de cariera imi doresc. Parintii insistau sa ma fac avocat. Eu insistam sa merg la facultatea vecina, adica la filozofie. Parintii argumentau ca nu exista o meserie de “filozof” si chiar daca ar exista specia e prea antipatica. Din acest mix a rezultat optiunea mea pentru “stiinte politice”, o facultate oarecum noua la acea vreme. Parintii mei nu erau de acord nici cu stiintele politice si replicau cu naturalete ca nu exista astfel de stiinte, ci doar politicieni, o specie antipatica si dubioasa in egala masura. In final, le-am spus ca ma duc la drept, dar am dat examenul la stiinte politice si i-am pus in fata faptului implinit. Nu mi-am pus atunci in minte sa devin politician, dar hotarasem macar domeniul.

Am fost oarecum descumpanit dupa primele luni de studentie la Scoala Nationala de Stiinte Politice. Majoritatea cursurilor imi pareau insipide, iar colegii nesuferiti (majoritatea cu conexiuni de familie in politica si cu ganduri de marire). Chiar daca imi placeau cativa profesori (Dragos Aligica, Cristian Parvulescu, Stefan Stanciugelu, Sebastian Lazaroiu) nu mi se parea o scoala indeajuns de buna. Am incercat sa plec ca transfer sau visiting student la cateva universitati americane, dar am optat pana la urma pentru una din Europa. La ECLA (un mix universitar exploziv: colegiu american populat in special de germani) am invatat multe pentru ca erau putine constangeri, mult timp pentru studii interdisciplinare. Acolo am dezvoltat pasiunea pentru think-tank-uri, am avut timpul necesar sa citesc despre (neo)conservatorism si am capatat primele notiuni despre afaceri europene. Tot acolo am inteles ca o cariera politica trebuie sa urmeze anumite jaloane. Politica, dupa cum argumentau ei, este o profesie si accesul la anumite functii necesita un anumit traiect educational. Ulterior am fost acceptat atat la FU cat si Humboldt, dar am preferat sa ma intorc in tara si sa particip (neangajat politic) la campania electorala a Aliantei DA din 2004. Atunci m-am hotarat sa fac politica. Era ceva in academie care nu se potrivea cu mine, in special competitia sterila pentru a publica de dragul de a publica in speranta unei potentiale legitimizari.

La scoala tinerilor din Partidul Democrat din 2005 am ajuns in idea de a vorbi despre think-tank-urile conservatoare si am plecat consilier “recrutat” pentru Ministerul Integrarii Europene.  Nu am regretat nici un moment ca nu am optat pentru doctorat. Intreaga perioada de preaderare, campania de ratificare a Tratatului de aderare, lobby-ul Romaniei in Parlamentul European au reprezentat tot atatea oportunitati de a acumula o experienta pe care nu aveam cum sa o dobandesc in mediul universitar. Am lucrat apoi ca asistent pentru delegatia PD-L la Parlamentul European pana in momentul in care am fost validat ca europarlamentar in ianuarie 2009. Nu este o intamplare ca am ales sa am o cariera exclusiv politica. Prefer, daca ma implic in ceva, sa o fac temeinic. Asa ca m-am dedicat exclusiv carierei politice si nu din lipsa altor oportunitati.

Imi amintesc o intamplare elocventa din momentul negocierilor pentru afilierea la PPE. Vorbeam cu cineva din conducerea partidului popular si unul dintre argumentele mele era scorul pe care partidul nostru il avea atunci in sondaje. Respectivul mi-a raspuns oarecum zeflemitor ca niciodata PPE nu se ghideaza dupa scorurile din sondaje, facand aluzie la prabusirea Partidului Popular si a lui Aznar din 2004. Dupa recordurile negative de participare la alegerile europene din 2004, cand multe calcule au fost date peste cap, liderii de grup din PE sunt mult mai circumspecti si discuta numai cu rezultatele pe masa.

Revin acum la post-ul domnului Voicu:

Poziţiile în fruntea comisiilor PE se negociază deja. În toate ţările membre partidele fac sondaje şi află cu o marjă de eroare rezonabilă (1-2 mandate) câte mandate vor avea. De aici încolo e matematică, apoi se ajunge la negociere. E bine să fii la masa negocierii de la început şi să ştii ce vrei, dacă e să fie şi cu succes (dacă nu mă credeţi căutaţi prin presa străină sau, şi mai bine, vorbiţi cu membri PE care chiar au priceput cum funcţionează instituţia, aşa cum am făcut eu)

Cred ca raspunsul cu privire la “marja de eroare rezonabila” l-am dat deja. Nu vad ce marja de eroare „rezonabila” am avea acum, cu trei luni inaintea alegerilor, cel putin in cazul Romaniei. Cred ca ar trebui sa fim exagerat de indrazneti, respectiv aventurosi, sa speculam pe aceasta tema. Este adevarat, in schimb, ca sondaje se fac, inclusiv la nivel european. PPE are deja un sondaj efectuat pe 60.000 de respondenti din toata Europa, dintre care 1000 sunt din Romania. Din pacate, din motive usor de inteles, nu pot comenta acum rezultatele sondajului. Ceea ce pot sa spun despre acest sondaj este ca nu testeaza intentii de vot, cum testam noi acasa, ci teme electorale. Mi se pare mult mai imprtant sa testezi teme atat timp cat intentia de vot cu trei luni iniante de alegeri nu e tocmai relevanta.

Argumentul aberant al domnului Cioroianu era ca „Romania pierde” pentru ca nu a inaintat listele de candidatura, adica, implicit, ca nu se poate face o negociere nominala a impartirii comisiilor. Dumneavoastra, domnule Voicu, aveti dreptate cand spuneti ca mizele unei negocieri sunt „pozitiile” in fruntea comisiilor si nu „persoanele” din fruntea comisiilor (asa cum incerca sa sugereze Cioroianu). La acest moment nu se poate discuta la nivel de nume, ci la nivel de pozitii. Evident, despre presedintiile comisiilor se discuta, se barfeste, se speculeaza in presa straina. In egala masura se dicuta  in PPE, despre viitorul congres din toamna la care se organizeaza alegeri.  Insa, este impropriu spus „negociere”, „masa negocierilor” etc.

Si totusi, daca s-ar negocia de pe acum, ce ar trebui sa urmarim noi ca parte a grupului partidului popular? Cred ca, in ceea ce ne priveste, ca parte a grupului PPE-DE, urmarim o pozitie de vicepresedinte al PE si una de vicepresedinte al grupului PPE-DE. Cred ca putem miza pe presedintia unei comisii (ECON si EMPL vor fi foarte imprtante in urmatorii doi ani) si cateva pozitii de vice. In egala masura cred ca putem urmari presedintia unui working group. As sublinia aici obtinerea unor pozitii de coordonatori in cadrul grupurilor formate in comisii, pozitii unde negocierea e acerba si “greii” de la nivel European sunt foarte interesati.

Imediat – şi normal, că e an electoral – tabăra PDL a încercat să speculeze momentul. Cătălin Avramescu şi europarlamentarul Alexandru Nazare, candidat pentru încă un mandat, au încercat să-l taxeze pe fostul ministru de externe. Amândoi însă au ratat subiectul, pentru că s-au referit la formă, la hiba de comunicare şi au confundat-o cu fondul. Un semn clar că niciunul nu ştie mecanismul.

Domnule Voicu, va spun sincer, nu am vrut sa speculez nimic. Nu intrevad nici un castig politic, nici macar o crestere in trafic pentru acest blog. Am scris pentru ca m-am enervat. Mi se pare cumva inadmisibila vehicularea in completa necunostinta de cauza a unor astfel de informatii. Complicitatea dintre politicienii care fie nu stiu, fie manipuleaza si ziaristii care nu stapanesc problematica Parlamentului European este nociva pentru publicul romanesc. Acesta este motivul pentru care am decis sa sanctionez, macar pe blog, acest comportament.

Să zicem, cu indulgenţă, că la Avramescu e scuzabil, nu-l interesează subiectul, a încercat doar să puncteze împotriva unui adversar intelectual şi politic. Dar Nazare este de doi ani câteva luni în Parlamentul European şi mai vrea un mandat. Un tânăr arivist de 28 de ani a cărui carieră este exclusiv politică care în primul mandat nimic – dar nimic – notabil în PE, nici măcar nu a înţeles cum funcţionează (cele două se leagă, cum să facă ceva dacă n-a priceput mecanismul?). Ce caută Nazare în PE?

Asadar, ce cauta Nazare in PE?

Sunt de opt saptamani europarlamentar. Un raport al activitatii mele in aceste saptamani il gasiti aici. In aceste saptamani am vorbit pe cateva teme interesante de politica externa si am contribuit la obtinerea unui vot in unanimitate in Comisia de Bugete pentru cele 12 milioane de euro, fonduri acordate Romaniei pentru reparatii in urma inundatiilor din 2008. Am fost primul europarlamentar care a vorbit despre incidentul din Valea Timocului, unde o biserica romaneasca era in pericol.

In primul rand in PE caut un alt fel de politica, un alt fel de a face politica. Parlamentul European impune o profesionalizarea, o specializarea a deputatilor in functie de comisii. In Parlamentul European nu prea exista deputati care vorbesc despre tot si toate. Aici deputatii sunt specializati in agricultura, mediu, economie, politica externa. Parlamentul European este o optiune politica, cred ca si Romania are nevoie de europarlamentari de cariera.

In al doilea rand caut modele. Politica nu prea se invata din carti. Inveti politica de la cineva, urmarind pe cineva. Am invatat enorm in ultimul an si jumatate urmarind cativa europarlamentari de cariera. Millan Mon, Salafranca, Wolski, Gahler, Boge sau Polledo, Nassauer sunt astfel de parlamentari.

In al treilea rand, ma simt extrem de onorat ca reprezint Romania in PE, cu atat mai mult ca stiu foarte bine cat de greu ne-a fost in perioada de preaderare sa convingem instantele europene sa ne accepte aderarea la timp, la 1 ianuarie 2007. Nu cred ca exista responsabilitate mai mare decat sa iti reprezinti bine tara, in special la Bruxelles, unde se iau decizii strategice care afecteaza Romania.

Nu in ultimul rand cred ca trebuie să valorificam mult mai bine statutul de membru al Uniunii Europene pentru a ne promova interesele la Bruxelles, unde pana acum am avut un deficit de reprezentare atat la PE cat si la CE. În activitatea mea de până acum, am cerut sprijinirea industriei auto, am protestat împotriva propunerii de reducere a finanţării pentru proiectul Nabucco şi am cerut Comisiei să vină cu o strategie clară pentru implementarea acestuia. Am apărat România atunci când a fost acuzată, fără probe, de găzduirea unor centre de detenţie ale CIA şi am susţinut poziţia noastra în dosarul Kosovo ori de câte ori am avut ocazia.

Cred ca am scris cam mult si am uitat cum trece timpul. Este sase dimineata si in cateva ore trebuie sa plec la aeroport. Inchei pe aceasta noi si adaug blogul La coltu’ strazii in blogroll.